ELECTROSECURITATE / Prajini electroizolante

Prăjinile electroizolante sunt dispozitive de protecţie cu rolul de a preveni atingerea unor elemente conductoare aflate sub tensiune sau care ajung în mod accidental sub tensiune şi de a asigura distanţa minimă de vecinătate la manevrele executate în instalaţii electrice interioare sau exterioare. Dacă în cazul instalaţiilor de joasă tensiune nu există o distanţă de vecinătate normată, interzicându-se doar atingerea directă a părţilor aflate sub tensiune, în cazul instalaţiilor de medie şi înaltă tensiune distanţa de vecinătate este reglementată de normative naţionale şi aceasta variază între 0,8 şi 3,7 m în funcţie de tensiunea nominală a instalaţiei şi de felul instalaţiei. Tensiunea nominală a instalaţiei reprezintă pentru prăjinile electroizolante tensiunea de utilizare a acestora (Un ).

Prăjinile electroizolante sunt executate în două variante constructive modulare şi telescopice.
Prăjinile electroizolante sunt realizate din tuburi din răşină armată cu fibră de sticlă şi sunt prevăzute la capătul de lucru cu piese care permit acţionarea unor elemente ale instalaţiei sau cu sisteme care permit cuplarea altor dispozitive de protecţie. Cele două sisteme de cuplare întâlnite pe piaţa românească sunt sistemul cu locaş hexagonal (realizat din material plastic, în variantă fixă sau rabatabilă) şi sistemul „baionet" (realizat din elemente metalice).
Toate prăjinile electroizolante sunt prevăzute cu un element (în mod uzual, un inel din material plastic) care are rolul de a delimita vizibil mânerul prăjinii, în timpul utilizării mâinile lucrătorului trebuind a se poziţiona exclusiv în această porţiune.
Marea majoritate a prăjinilor sunt prevăzute în zona de căpăt a mânerului cu un dop de protecţie la şocuri.
Prăjinile se caracterizează prin următoarele elemente dimensionale:
- Lungimea totală a prăjinii - măsurată între cele două extremităţi;
- Lungimea utilă a prăjinii - măsurată de la extremitatea ce conţine sistemul de cuplare sau piesa de manevră (capul de lucru) până la nivelul inelului de delimitare a mânerului. Această lungime utilă trebuie să fie mai mare decât distanţa de vecinătate normată;
- Lungimea mânerului - măsurată de la nivelul inelului de delimitare a mânerului până la cealaltă extremitate a prăjinii (dopul de protecţie).
În funcţie de domeniul de utilizare, prăjinile electroizolante sunt realizate în conformitate cu prevederile standardelor SR EN 61230; SR EN 61235; SR EN 60855. Prăjinile electroizolante pot fi utilizate atât în spaţii exterioare cât şi interioare, pe timp fără precipitaţii. Numai anumite modele de prăjini electroizolante pot fi utilizate în spaţii exterioare şi pe timp cu precipitaţii.
Principalele aplicaţii în care sunt utilizate prăjinile electroizolante sunt următoarele:
- montarea şi demontarea clemelor de legare la fază a scurtcircuitoarelor;
- montarea şi demontarea de plăci electroizolante;
- montarea şi demontarea cârligelor / dispozitivelor de ancorare pentru lucru la înălţime;
- manevrarea separatorilor;
- manipularea cablurilor sub tensiune;
- verificarea prezenţei/absenţei tensiunii utilizând un detector de tensiune;
- verificarea încărcării fazelor (măsurarea curentului) utilizând un cleşte ampermetric;
- verificarea corespondenţei fazelor utilizând un detector comparator de faze;
- montarea indicatoarelor de defect pe conductoarele LEA;
- scoaterea de sub tensiune a accidentaţilor;
- descărcarea de sarcini capacitive folosind un set de rezistenţe;
- ridicarea clapetelor de semnalizare montate pe cabluri;
- îndepărtarea de pe conductorii electrici aflaţi sub tensiune a diverselor obiecte căzute pe acestea;
- lucrări de defrişare a vegetaţiei din vecinătatea instalaţiilor electrice sub tensiune;
- lucrări de curăţire a conductoarelor, barelor sau izolatorilor instalaţiilor electrice sub tensiune, utilizând diverse tipuri de perii sau alte dispozitive;
Pentru a permite utilizarea prăjinilor în diverse scopuri acestea pot fi însoţite de o serie de alte echipamente, adaptoare şi accesorii.
Prăjinile electroizolante sunt dispozitive de protecţie care necesită verificare dielectrică periodică pentru a se asigura că sunt menţinute proprietăţile izolante ale acestora. Tensiunea la care sunt verificate aceste echipamente se numeşte tensiune de încercare iar valoarea ei este reglementată de standarde în funcţie de tensiunea de utilizare. Verificările periodice trebuie realizate în condiţii speciale, în Laboratoare autorizate special pentru astfel de teste de către RENAR.


Modulare

Prăjinile electroizolante modulare sunt constituite dintr-unul sau mai multe elemente (module) care pot fi asamblate mecanic pentru a realiza un ansamblu. Există mai multe tipuri de prăjini modulare specializate pentru o anumită aplicaţie sau prăjini cu utilizare multiplă.Cele mai cunoscute şi utilizate prăjini modulare sunt prevăzute cu sistemul de cuplare tip baionet - prăjini tip PMU (ce pot fi utilizate pe timp fără precipitaţii) sau PMP (ce pot fi utilizate pe timp cu precipitaţii), cunoscute şi sub denumirea de prăjini cu utilizare multiplă. Tot în…

Modulare Mai mult

Telescopice

Prăjinile electroizolante telescopice sunt realizate din două sau mai multe elemente tubulare (de diverse diametre) care pot fi extinse sau strânse într-un mod nedemontabil. Prăjinile electroizolante telescopice sunt prevăzute la capătul activ cu sistemul de cuplare cu locaş hexagonal care permite cuplarea altor dispozitive de protecţie, adaptoare sau accesorii. Sistemele de cuplare cu locaş hexagonal pot fi fixe (F) sau rabatabile (R). În sistemul de cuplare poate fi montat direct orice echipament prevăzut cu tijă hexagonală de 12 mm (detector de tensiune MT/ IT, clemă…

Telescopice Mai mult

Adaptoare

Adaptoarele sunt dispozitive care fac legătura între sistemele de cuplare din vârful prăjinilor şi alte echipamente utilizate la lucrări / manevre în instalaţii electrice exterioare de medie şi înaltă tensiune. Adaptoarele AF E-C, AR E-C şi AB/DTTU-Tv pot fi utilizate la prăjinile modulare tip PMU şi PMP, prevăzute cu sistem de cuplare tip baionet. Adaptoarele AC/DTTU-Tv, AR C-C, ACMIT/C şi ACAI/C pot fi utilizate la prăjinile telescopice tip PTU, prevăzute cu sistem de cuplare cu locaş hexagonal.

Adaptoare Mai mult

Dispozitive diverse si Accesorii

Dispozitivele diverse si accesoriile sunt echipamente utilizate împreună cu prăjinile electroizolante pentru realizarea diverselor lucrări / manevre în instalaţii electrice sau care au rolul de a proteja prăjinile electroizolante si alte echipamente pe timpul transportului.

Dispozitive diverse si Accesorii Mai mult